Ce ne spun neuroștiințele despre iubire?
Dragostea provoacă dependență
Când te gândești la cel pe care îl iubești, activitatea din zona tegmentală ventrală (VTA) a creierului care se ocupă cu eliberarea de dopamină (neurotransmițătorul plăcerii), transmite către nucleii acestuia un val puternic de acest tip de neurotransmițători.
În același timp, creierul îndrăgostit experimentează o decreștere a nivelului de stres, prin scăderea hormonului norepinefrină, care crește tensiunea arterială, efectele fiind asemănătoare cu cele ale metamfetaminei.
Iubirea este obsesivă
Creierul îndrăgostit trece printr-o scădere puternică a nivelului de serotonină. Acest hormon conferă senzația de a fi în control și reglează nivelul de anxietate și instabilitate. Când scade, simțul controlului ajunge la un nivel jos și devenim obsesivi cu privire la lucrurile care ne creează sentimentul că nu avem control – din moment ce dragostea este imprevizibilă, prin definiție, este o primă țintă pentru obsesie.
Iubirea ne predispune la rebeliune
Cortexul prefrontal – sursa noastră de rațiune, comandă și centrul controlului – trece printr-o scădere a funcționalității atunci când suntem îndrăgostiți. În același timp și amigdala, o componentă-cheie a sistemului amenințare-răspuns a creierului, ajunge să se inhibe mai mult decât în mod normal. Combinația acestor efecte predispune spre a risca mai mult. Chiar și în cazul persoanelor care au această atitudine generală față de amenințări, rebeliunea lor este diferită atunci când sunt îndrăgostite.
Dragostea și dorința pot co-exista în creier – și nu neaparat pentru aceeași persoană
Acestea două pot fi separate, însă, în creier, ele pot acoperi același sistem neuronal. Ambele produc un sentiment de euforie și pot provoca dependență, funcționând în aceleași zone ale creireului, însă sunt destul de diferite pentru a putea fi simțite pentru persoane diferite. Adică poți fi îndrăgostit de cineva și să simți atracție sexuală pentru altcineva.
În timp, diferențele ajung mult mai semnificative. De exemplu, creierele persoanelor care se află într-o relație de lungă durată arată activitate scăzută în pallidumul ventral, o regiune bogată în oxitocină și receptori vasopresori, care facilitează atașamentul de lungă durată.
Bărbații îndrăgostiți sunt extrem de vizuali, creierele lor arătând activitate crescută în zona cortexului vizual. Iar acest lucru este remarcabil și în faptul că bărbații sunt stimulați mai puternic vizual în ceea ce privește romantismul, decât femeile.
Femeile îndrăgostite își amintesc detaliile deoarece creierele lor arată activitate crescută în zona hipocampului – regiune asociată cu memoria. De asemenea, hipocampul unei femei ocupă un procent mai mare din creierul său, decât în cazul bărbaților.
De asemenea, contactul vizual se simte ca fiind magic pentru cei îndrăgostiți
Ceea ce au în comun nou-născuții și îndrăgostiții este faptul că mai mult decât orice alt factor, contactul vizual este elementul principal în conectarea emoțională. Nu este doar o noțiune romantică, ci și o realitate biologică. Contactul vizual și zâmbetul sunt o combinație importantă.
De asemenea, și interacțiunea vocală, verbalizată, vocea partenerului sunt elemente esențiale în dinamica iubirii, facilitând crearea unei legături emoționale puternice.
Așa că, putem spune că iubirea este unul din cele mai puternice anxiolitice existente pentru natura umană, oferind șanse nu doar de dinamizare neuronală, după cum bine spun neuroștiințele, ci și de îmbogățire a vieții, prin creearea unei relații de creștere.
Autor: Violeta Gudană
Sursa: www.psychologytoday.com
Recommended Posts
